Personalitatea lui Traian Lalescu

Traian Lalescu (1982-1929)

Traian Lalescu a fost un matematician de o originalitate deosebită, autor a unor lucrări ce au deschis drumuri noi în literatura de specialitate, un savant cu o putere de muncă ieșită din comun.

Teza de doctorat susținută de Traian Lalescu la Sorbona, constituie prima contribuție românească importantă în domeniul ecuațiilor integrale, rezultatele lui Traian Lalescu putând fi considerate a fi clasice și fiind incluse în tratate de renume mondial. El elaborează, între multe alte domenii abordate cu deosebit succes (teoria maxweliana a electromagnetismului, calculul vectorian și tensorial, teoria relativității, seriile trigonometrice etc), prima monografie importantă pe plan mondial asupra ecuațiilor integrale „Introduction a la theorie des equations integrales”.

Profesorul Traian Lalescu a predat la Facultatea de Știinţe a Universității București, a avut un rol important în apariția Gazetei Matematice și a Revistei Matematice din Timișoara, dar mai ales a avut un aport decisiv în întemeierea, organizarea și conducerea Universităţii Politehnica din Timișoara al cărei prim Rector a fost și unde a format generații de matematicieni.

A fost o personalitate multivalentă și un veritabil om de cultură. Spre a susţine eforturile delegaţiei României la Conferinţa de Pace de la Paris (1919), delegaţie din care Traian Lalescu făcea parte, savantul a scris o monografie despre problema etnografică a Banatului, furnizând argumente ştiinţifice privind apartenenţa la România a acestei regiuni.  De asemenea, a întocmit și prezentat în Parlament un Raport al exerciţiului bugetar pentru anul 1925  a scris adevărate dialoguri filosofice pe teme matematice fiind „în primul rând interesat de idee, de eleganţa demonstraţiei, de sensurile profunde ale teoremelor”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.