Despre activitati Fundatie

COMUNICAT de PRESA Universitatea Bucureşti – Facultatea de Matematică si Informatica organizează în data de 21 martie 2009, ora 10:00, Concursul de matematică « Traian Lalescu ». Premiile vor fi decernate Miercuri, 25 martie, la ora 14:00, în sala nr. 5 a Facultăţii de Matematica si vor consta in cărţi şi sume de bani oferite de Fundaţia „Traian Lalescu”.

Competitia se adresează studenţilor din anii I şi II ai Facultatii de Matematica, dar şi elevilor din clasele terminale de liceu. Asa cum marele matematician Traian Lalescu si-a descoperit pasiunea pentru matematica abia in clasa a X-a, fiind elev la « secţia umanistică » a Liceului Internat din Iaşi, concursul isi propune atat stimularea si promovarea tinerilor pasionati de acest domeniu stiintific de varf, cat si descoperirea si atragerea de noi tinere talente.

Concursul « Traian Lalescu » reprezinta, pentru Facultatea de Matematica a Universitatii din Bucuresti, reluarea unei frumoase traditii. Aceasta prima etapa a competitiei va fi continuata, in luna mai a.c., cu faza republicana a concursului “Traian Lalescu”. Ea va beneficia, de asemenea, de sprijinul Fundatiei “Traian Lalescu” ce va oferi premii castigatorilor. Actiunea se incadreaza in preocuparea constanta a Fundatiei de a contribui la continuarea, sub diverse forme, a mostenirii cultural-stiintifice a lui Traian Lalescu (1882-1929), matematician, profesor si inginer, de o forta de conceptie rar intalnita, ale carui lucrari au deschis orizonturi noi de cercetare si au impresionat intrega lume stiintifica. El a reprezentat un exemplu pentru multe generatii, si acum, mai mult ca niciodata, tinerii au nevoie de modele.

Prin reluarea acestui concurs, Facultatea de Matematica si Informatica isi propune, pe langa antrenarea tinerelor talente, si readucerea in constiinta acestora a personalitatii lui Traian Lalescu, cel ce da numele acestei competitii.

 

Facultatea de Matematica, Bucuresti,                      Fundatia “Traian Lalescu”,

Secretar stiintific,                                                          Presedinte